Aproape jumătate dintre milionarii americani susțin creșterea taxelor pentru cei bogați

Aproape jumătate dintre milionarii americani susțin creșterea taxelor pentru cei bogați
PNC Wealth Management a realizat un sondaj online printre milionarii americani și a constatat că 44% dintre ei ar susține puternic sau într-o oarecare măsură „creșterea impozitelor pentru cei cu venituri de top”, ca o modalitate de a aborda inegalitatea, scrie Business Insider.
Aproape 70% dintre respondenți susțin sprijinirea organizațiilor de caritate, 64% sprijină acordarea de burse pentru copiii proveniți din familii cu venituri mici, iar 49% sunt de acord cu creșterea salariului minim. În studiu milionari sunt considerate persoanele care au venituri de peste un milion de dolari.
Foto captura Business Insider

Cei mai bogați 300 de oameni din lume s-au îmbogățit în 2013 cu 524 miliarde de dolari și controlau la finalul anului trecut, averi de 3.700 miliarde de dolari, cele mai mari creșteri fiind înregistrate în sectorul IT, cu Bill Gates în topul câștigătorilor, potrivit unei analize Bloomberg. Averile din sectorul IT au crescut anul trecut cu 28%, iar dintre cei 300 de miliardari din top, numai 70 au înregistrat pierderi în 2013.

Pe de altă parte, la începutul acestui an experții Bundesbank – banca centrală din Germania – au sugerat într-un raport că statele aflate aproape de faliment ar trebui să folosească averea propriilor cetățeni pentru a evita colapsul, aplicând o taxă excepțională pe capital. Experții Bundesbank sunt de părere că măsura ar trebui aplicată înainte ca statele în dificultate să ceară ajutorul altor țări.

În ultimii ani, cinci state din zona euro au fost salvate de la colaps financiar prin programe de împrumuturi de la statele zonei euro și Fondul Monetar Internațional, amintește Bundesbank.

„O taxă pe capital corespunde principiului responsabilității naționale, potrivit căruia contribuabilii sunt responsabili de obligațiile guvernelor lor înainte de a fi necesară solidaritatea altor state”, se arăta în raportul băncii centrale germane.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
O tânără care îşi înşela soţul l-a minţit că a fost violată. A inventat că...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Pensie crescută pentru românii care au lucrat în condiții speciale. Când intră în vigoare legea
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Cutremur în tenis! Simona Halep a anunțat chiar azi, 2 octombrie
Eclipsa solară aduce mari transformări. Persoanele care își schimbă cariera
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Telescopul Webb a descoperit dioxid de carbon și apă oxigenată pe unul dintre sateliții lui...